“Doamne, da-mi seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul sa schimb ce se poate schimba si intelepciunea de a face diferenta dintre ele.” – Sf. Francisc din Assisi
Posted By admin on July 31, 2009
Prezentul este, sub o forma sau alta, consecinta trecutului. Amintirile, atat cele frumoase si cele dureroase, deopotriva ne construiesc ca oameni.
Daca ne impacam cu faptul ca ceea ce a fost nu se va mai intoarce vreodata, ceea ce a fost spus si a ranit nu poate fi schimbat, ceea ce a fost infaptuit nu poate fi sters, atunci ne putem vedea de viata din prezent, incercand sa dam mai mult, sau incercand sa nu oferim viitorului situatii in care sa rugam “seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le putem schimba”. Poate ca seninatatea se refera, in cazul meu, la rabdare. Parca, in trecut eram mai rabdatoare, chiar daca la acea varsta pana si sangele se grabeste sa circule prin vene. Se intampla oare acest lucru pentru ca nu aveam atatea responsabilitati si nici nu conta prea mult ziua de maine si ceea ce va aduce ea…imposibil nu parea sa existe?
Depinde numai de cata invatatura tragem din propriile noastre amintiri. Uneori e chiar bine sa ne bantuie peste ani pentru ca le vom privi cu alti ochii, mai maturi, mai experimentati si chiar daca nu ne invatasem lectia la momentul respectiv, niciodata nu este tarziu. Constientizandu-ne in prezent greselile din trecut vom invata sa le evitam pe viitor. Iata de ce sunt necesare amintirile pentru anumite momente din viata noastra.
Amintirile mele sunt ca niste poze asezate intr-un album pe care il rasfoiesc cand si cand … mi-amintesc cu drag si nostalgie momente frumoase din trecut, iar cu cele care au durut am invatat sa ma impac, acestea invelite in timp, au luat alta forma. “Cum ar fi fost daca…” este inutil cand stiu ca nu pot intoarce timpul sa mai schimb ceva. Cine n-a avut nostalgia rescrierii unui alt scenariu? Cine n-a avut curiozitatea acelui “cum ar fi fost daca?” Asa ca in lupta permanenta cu viata, cand noi o scriem pe ea, cand ea ne scrie pe noi, in fiecare zi devenim altcineva tocmai datorita trecutului. Trecutul e amintire, pana la urma noi nu suntem decat suma tuturor amintirilor noastre. Cand suntem in conflict cu amintirile si ne dorim ca ele sa fi fost altfel, de fapt suntem in conflict cu noi insine.
Poate de aceea “niciodata nu ne amintim nici ce vrem, nici cand vrem, nici cum a fost cu adevarat” tocmai ca sa putem trai in continuare cu noi insine.
Oarecum neputincioasa si asta pentru ca nici nu pot schimba nimic, nici nu le pot retrai. Da, pot sa fiu impacata cu ideea ca “ce-a fost, a fost”, insa e prea mult spus ca le las sa doarma in pace. De fapt, eu le las, dar nu ma lasa ele. Indiferent daca sunt placute sau nu, revin ocazional. Ziua de azi nu e altceva decat pasul dinspre ieri inspre maine. Daca nu ar exista trecut, nu am pasi constienti, spre maine. Orice intamplare din viata noastra isi are radacinile in ceva ce a fost deja. Ce e cu adevarat important consta in a face diferenta intre ce a fost si ce ar putea fi.
Nu traiesc din amintiri, insa amintirile, asa cum sunt ele, sunt dovada a faptului ca traiesc.
Cand ne vom fi impacat cu amintirile noastre atunci chiar vom fi egali cu zeii. Impasibili, cu ochii plini de pustiu. Amara egalitate! Suntem egali doar in neputinta. Oare zeii si-au dorit vreodata sa schimbe ceva in trecutul lor? Au trait ei neputinta asta?
Singura durere cu care este greu sa te impaci in viata, este pierderea unei persoane dragi. Este o amintire care raneste ori de cate ori ti-atinge gandul insa …
“amintirea este intotdeauna o intalnire” (Isabel Allende) … iar asta ar putea sa ne invete ceva…
Am sentimentul ciudat ca nu-mi ajunge timpul si mai am atatea de facut, iar lucruri neimportante ma impiedica sa fac ce este cel mai important… sa traiesc! Ma agat de amintiri si ma incapatanez sa le pastrez cu gandul ca sunt singurele pe care le voi duce cu mine …dincolo.
Viata capata sens doar prin ceea ce iubesti si prin suferinta ca ai la dispozitie un timp limitat pentru a nu irosi aceasta sansa. Restul e vulgaritate.
