Elodia

“Doamne, da-mi seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul sa schimb ce se poate schimba si intelepciunea de a face diferenta dintre ele.” – Sf. Francisc din Assisi

admin — Fri, 31 Jul 2009 20:40:29 +0000

Prezentul este, sub o forma sau alta, consecinta trecutului. Amintirile, atat cele frumoase si cele dureroase, deopotriva ne construiesc ca oameni.
Daca ne impacam cu faptul ca ceea ce a fost nu se va mai intoarce vreodata, ceea ce a fost spus si a ranit nu poate fi schimbat, ceea ce a fost infaptuit nu poate fi sters, atunci ne putem vedea de viata din prezent, incercand sa dam mai mult, sau incercand sa nu oferim viitorului situatii in care sa rugam “seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le putem schimba”. Poate ca seninatatea se refera, in cazul meu, la rabdare. Parca, in trecut eram mai rabdatoare, chiar daca la acea varsta pana si sangele se grabeste sa circule prin vene. Se intampla oare acest lucru pentru ca nu aveam atatea responsabilitati si nici nu conta prea mult ziua de maine si ceea ce va aduce ea…imposibil nu parea sa existe?
Depinde numai de cata invatatura tragem din propriile noastre amintiri. Uneori e chiar bine sa ne bantuie peste ani pentru ca le vom privi cu alti ochii, mai maturi, mai experimentati si chiar daca nu ne invatasem lectia la momentul respectiv, niciodata nu este tarziu. Constientizandu-ne in prezent greselile din trecut vom invata sa le evitam pe viitor. Iata de ce sunt necesare amintirile pentru anumite momente din viata noastra.
Amintirile mele sunt ca niste poze asezate intr-un album pe care il rasfoiesc cand si cand … mi-amintesc cu drag si nostalgie momente frumoase din trecut, iar cu cele care au durut am invatat sa ma impac, acestea invelite in timp, au luat alta forma. “Cum ar fi fost daca…” este inutil cand stiu ca nu pot intoarce timpul sa mai schimb ceva. Cine n-a avut nostalgia rescrierii unui alt scenariu? Cine n-a avut curiozitatea acelui “cum ar fi fost daca?” Asa ca in lupta permanenta cu viata, cand noi o scriem pe ea, cand ea ne scrie pe noi, in fiecare zi devenim altcineva tocmai datorita trecutului. Trecutul e amintire, pana la urma noi nu suntem decat suma tuturor amintirilor noastre. Cand suntem in conflict cu amintirile si ne dorim ca ele sa fi fost altfel, de fapt suntem in conflict cu noi insine.
Poate de aceea “niciodata nu ne amintim nici ce vrem, nici cand vrem, nici cum a fost cu adevarat” tocmai ca sa putem trai in continuare cu noi insine.
Oarecum neputincioasa si asta pentru ca nici nu pot schimba nimic, nici nu le pot retrai. Da, pot sa fiu impacata cu ideea ca “ce-a fost, a fost”, insa e prea mult spus ca le las sa doarma in pace. De fapt, eu le las, dar nu ma lasa ele. Indiferent daca sunt placute sau nu, revin ocazional. Ziua de azi nu e altceva decat pasul dinspre ieri inspre maine. Daca nu ar exista trecut, nu am pasi constienti, spre maine. Orice intamplare din viata noastra isi are radacinile in ceva ce a fost deja. Ce e cu adevarat important consta in a face diferenta intre ce a fost si ce ar putea fi.
Nu traiesc din amintiri, insa amintirile, asa cum sunt ele, sunt dovada a faptului ca traiesc.
Cand ne vom fi impacat cu amintirile noastre atunci chiar vom fi egali cu zeii. Impasibili, cu ochii plini de pustiu. Amara egalitate! Suntem egali doar in neputinta. Oare zeii si-au dorit vreodata sa schimbe ceva in trecutul lor? Au trait ei neputinta asta?

Singura durere cu care este greu sa te impaci in viata, este pierderea unei persoane dragi. Este o amintire care raneste ori de cate ori ti-atinge gandul insa …
“amintirea este intotdeauna o intalnire” (Isabel Allende) … iar asta ar putea sa ne invete ceva…
Am sentimentul ciudat ca nu-mi ajunge timpul si mai am atatea de facut, iar lucruri neimportante ma impiedica sa fac ce este cel mai important… sa traiesc! Ma agat de amintiri si ma incapatanez sa le pastrez cu gandul ca sunt singurele pe care le voi duce cu mine …dincolo.

Viata capata sens doar prin ceea ce iubesti si prin suferinta ca ai la dispozitie un timp limitat pentru a nu irosi aceasta sansa. Restul e vulgaritate.

30 de mii euro poza cu elodia vie

admin — Tue, 26 May 2009 10:18:28 +0000

Tocmai pentru ca…

admin — Sun, 12 Apr 2009 20:47:40 +0000

Cand esti slab te doboara orice, un gand, un gest, un cuvant, o fapta…dar te poti ridica schimbandu-te, si nu asteptand sa se schimbe ceilalti.
Dragostea te va ajuta, ura iti va pune piedici, dar timpul nu te asteapta…

Cand esti puternic, nu te poate dobori decat propria-ti slabiciune, dragostea sau ura…dar te poti ridica prin ganduri, gesturi, cuvinte, fapte bune.
Dragostea te va ajuta, ura iti va pune piedici, dar timpul nu te asteapta…

Cand esti nimeni, doresti sa devi cineva cu orice pret, fara sa stii care e pretul…dar il vei afla atunci cand… dragostea te va ajuta, ura iti va pune piedici, iar timpul nu te va astepta…

Si pentru ca timpul este ireversibil pentru oricine ai fi si oricum ai fi…fa-le pe toate la timpul lor.

Ajuta atunci cand ti se cere (sau mai bine inainte);

Daruieste atunci cand ceri (sau mai bine nu cere);

Pretuieste ceea ce ti se ofera (sau mai bine nu-i pune pret);

Priveste in jurul tau (sau mai bine in tine insuti);

Apreciaza ceea ce ai acum si doreste-ti mai mult (sau poate mai bun);
Dragostea te va ajuta, ura iti va pune piedici, dar timpul nu te va asteapta… (sau poate se va termina)

Da, dar tocmai pentru ca timpul nu te asteapta…toate acestea, le poti invata doar… IN TIMP.

Merita…

admin — Sun, 15 Mar 2009 17:57:05 +0000

Merita sa traiesc, pentru ca, unii nu merita sa mor.
Merita sa iubesc, pentru ca, sa traiesc mi-e dor.
Merita sa fiu om bun, pentru ca, binele invinge.
Merita sa cred in mine, pentru ca, stiu a plange.
Merita sa ofer, pentru ca, nu astept nimic.
Merita sa cresc, pentru ca, inca ma simt mic.
Merita sa zambesc, pentru ca, e scris in stele.
Merita sa ma inalt, pentru ca, sunt printre ele.
Merita sa-mi fie cald, pentru ca, nu stiu sa fiu rece.
Merita sa traiesc, pentru ca, merit sa stiu…”de ce?”

traire?

admin — Tue, 10 Mar 2009 18:44:41 +0000

Privesc si vad
Vad si privesc

Vorbesc si aberez
Aberez si vorbesc

Ascult si tac
Tac si ascult…

Citesc si scriu
Scriu si citesti

Traiesc si simt
Simt, dar…traiesc?

Pentru ca…

admin — Sat, 07 Mar 2009 18:06:02 +0000

Pentru ca te iubesc vreau sa fiu langa tine
Pentru ca nu te iubesc vreau sa fii langa mine

Pentru ca te iubesc vreau sa fii doar tu
Pentru ca nu te iubesc vreau sa fiu doar eu

Pentru ca te iubesc vreau sa iti dau ce am bun
Pentru ca nu te iubesc vreau sa-mi dai ce ai rau

Pentru ca te iubesc vreau sa-ti fie bine
Pentru ca nu te iubesc vreau sa-mi fie bine

Pentru ca te iubesc vreau sa traiesc
Pentru ca nu te iubesc vreau sa mor

Pentru ca te iubesc vreau sa ma gasesti
Pentru ca nu te iubesc vreau sa te caut

Pentru ca te iubesc vreau sa iti cant
Pentru ca nu te iubesc vreau sa ma asculti

Pentru ca te iubesc nu vreau sa vreau
Pentru ca nu te iubesc vreau sa vrei

Pentru ca te iubesc nu vreau sa-ti spun…
Pentru ca nu te iubesc vreau sa-mi spui…
Te iubesc

Opriti timpul…

admin — Sun, 01 Mar 2009 19:33:06 +0000

A fost o data o insula unde locuiau: Fericirea, Tristetea, Constiinta, Bogatia si multe altele printre care si Dragostea.
Intr-o zi s-a anuntat că insula se va scufunda, asa că toti au început să-si repare bărcile si au plecat cât mai repede. Dragostea a rămas ultima. Ea a perseverat pâna în ultimul moment.
Când insula era aproape a se scufunda, Dragostea s-a decis să ceară ajutorul. Bogătia a trecut pe lânga Dragoste intr-un vapor imens. Dragostea a spus: “Bogatie mă poti lua cu tine?”. Bogătia a raspuns: “Nu, nu pot. Am atâta aur si argint de transportat, încât nu mai este loc si pentru tine”. Dragostea s-a decis să intrebe Vanitatea care tocmai trecea pe acolo într-o frumoasă barcă: “Vanitate, te rog ajută-mă!” “Nu te pot ajuta Dragoste. Esti toată udă si mi-ai putea strica barca”, a răspuns Vanitatea. Tristetea trecea si ea pe acolo, asa că Dragostea îi cere si ei ajutorul: “Tristete ia-mă cu tine, te rog!” ” O … Dragoste, sunt atât de tristă, încât vreau să fiu singură!” Fericirea a trecut si ea pe acolo, dar era atât de veselă, încât nici nu a auzit când Dragostea i-a cerut ajutorul.Dintr-o dată, s-a auzit o voce: ” Vino, Dragoste, te iau eu”. Era un batrânel. Dragostea s-a simtit atât de binecuvâtată si atât de fericită încât a uitat să întrebe cum îl cheamă. Când au ajuns pe uscat, batrânelul a plecat urmându-si calea lui. Dragostea, realizând cât de datoare îi este batrânelului, a intrebat Constiinta, un alt batrânel: “Cine m-a ajutat, cine a fost cel care m-a ajutat?”
“Era Timpul” – a spus Constiinta. ” Timpul!?” – a spus Dragostea mirată. “Dar de ce să mă ajute pe mine Timpul?”

Constiinta a zâmbit si a răspuns cu întelepciune:

“Pentru că numai TIMPUL este capabil să înteleagă cât de valoroasa si minunată este DRAGOSTEA”.

Undeva

admin — Sun, 01 Mar 2009 18:44:28 +0000

Undeva in mine e durerea,
Undeva in tine e puterea.
Undeva aproape e iubirea,
Undeva departe e uitarea…

Undeva in stele e destinul,
Undeva in vorbe e veninul,
Undeva in oameni este chinul,
Undeva in suflet e sublimul…

Sfarsitul…

admin — Thu, 26 Feb 2009 20:29:05 +0000

De ce cand rostim cuvantul “amintire” ne gandim intotdeauna la altii?

Pentru ca uitam de noi, iar cand ne amintim ca existam, pentru altii suntem deja o amintire… poate…vie?

Si cum spuneam in titlu… sfarsitul nu-i aici…

Dimineata

admin — Wed, 25 Feb 2009 10:46:41 +0000

Priveste orizontul zarind lumina din noapte
Renaste ascultand a viselor tacere-n soapte
Ridica-te privind increzator catre zenit
Urcand inca o treapta spre-albastrul infinit
Deschide ochii si a sufletului poarta
Lumina iubirii mele…a ta sa fie toata!